Un șofer român de TIR a fost arestat în Franța după ce a păcălit sistemul de taxare pe autostradă timp de peste doi ani, evitând să plătească și generând un prejudiciu de peste 13.000 de euro. Bărbatul a repetat aceeași schemă de 144 de ori, prima fraudă fiind comisă pe 20 ianuarie 2024.
Camionagiul român nu a plătit de 144 de ori, timp ce 2 ani
Un șofer de TIR a fost oprit și arestat de jandarmii din departamentul Hérault, pe autostrada A9, în zona Loupian, după ce a fraudat sistemul de taxare timp de peste 2 ani, evitând plata a 13.000 de euro.
Potrivit autorităților, citate de France Info, este vorba despre un camionagiu român care efectua curse internaționale. Prima fraudă a fost înregistrată în urmă cu peste doi ani, pe 20 ianuarie 2024.
Bărbatul a repetat aceeași metodă de 144 de ori, evitând plata integrală a taxelor de autostradă.
Cum a păcălit șoferul sistemul de taxare
Șoferul obișnuia să își acopere plăcuța de înmatriculare înainte de a intra pe autostradă, pentru a nu fi identificat de camerele de supraveghere.
La intrare, lua un tichet, iar la ieșire contacta operatorul de la barieră, susținând că l-a pierdut și declarând că a intrat pe autostradă la cea mai apropiată stație de taxare.
Profitând de încrederea operatorilor, plătea astfel tariful minim.
În total, a evitat plata a 13.000,83 euro, potrivit jandarmeriei.
Arestat și eliberat după ce a plătit prejudiciul
Depistarea șoferului a fost complicată, deoarece personalul companiei Vinci Autoroutes trebuia să identifice manual fraudele, iar lipsa plăcuței de înmatriculare a îngreunat ancheta.
În cele din urmă, serviciul antifraudă al companiei a reușit să-l identifice și a alertat jandarmeria, respectiv o unitate specializată în controlul fluxurilor de trafic.
Șoferul a fost oprit pe 17 martie, la Loupian, unde a recunoscut faptele.
El a fost obligat să achite întreaga sumă datorată companiei Vinci, plus o amendă de 1.125 de euro, stabilită de Tribunalul Judiciar din Montpellier.
Tot în Franța, în urmă cu mai mulți ani, un șofer român a reușit să treacă de 91 de ori cu TIR-ul pe care îl conducea prin puncte de taxare de pe autostradă, dar a evitat de fiecare dată să plătească taxa. Românului i-a fost confiscat camionul, iar el a fost reținut și condamnat.
Iar în Italia, un șofer a ajuns în fața instanței după ce a reușit să circule gratuit pe autostrăzi, timp de 14 luni. La volanul unei mașini Fiat Panda, bărbatul a păcălit de 51 de ori stațiile de taxare, provocând companiei Autostrade un prejudiciu de 2.200 de euro.
