Teza mea e totuși aceasta: nimic nu ne obligă să fim tâmpiți. Nuanțele există și sunt cunoscute, au fost enunțate și popularizate: idioții nu știu, nu înțeleg, nu pot înțelege. Se mai întâmplă, cu toții putem fi acolo din când în când. Imbecilii înțeleg, dar nu le pasă. Sunt mai aproape de rinocerii lui Ionescu/Ionesco.
În România, mă tem că imbecilitatea a devenit o modă. Genuina prostie e potențată și de o agresivitate de neam prost, stimulată de rețelele sociale unde poți să urli orice fără consecințe. E epoca de aur a mitocanilor. Nici în comuna primitivă nu puteai avea un așa comportament. Consecințele existau. Acum…Totuși! Nimic nu ne obligă să existăm fără memorie. Să uităm ororile secolului al XX-lea, dacă mai mult nu putem să ne întoarcem în timp. Nimic nu ne obligă să uităm Gulagul, Holocaustul, Hiroshima și lagărele comunismului românesc. E alegerea noastră, mai exact alegerea greșită și tragică.Nimic nu ne obligă să nu știm sau să nu aflăm crimele comise de Securitate, care n-a fost un instrument patriotic, ci miliția personală a unui tiran. Nimic nu ne obligă să viețuim îngust, obsedați doar de tribul nostru cel ales. Aceasta este calea sigură către o minte încuiată și o societate subdezvoltată economic, moral și cultural.Nimic nu ne obligă să ne uităm în gura cu o mie de cuvinte a lui Trump. Discursul politic a coborât la nivelul de școlar de clasa a treia, rămas repetent de două ori, al acestui sinistru bufon portocaliu. Iar alternativa nu e criminalul în serie de copii Putin. Alternativa sunt liderii educați și liderele inteligente și ferme, cu acces la gândire și nuanță.Am mai vorbit aici despre cartea „Mud sweeter than honey. Voices of communist Albania”, de Margo Rejmer, publicată la o editură din Londra.
Am cumpărat-o acum un an din Tirana, pentru că știam cărțile pe care Margo Rejmer le-a scris pe alte teme, inclusiv una despre comunismul românesc, despre București, Ceaușescu și istoria pe care o uităm atât de ușor încât putem fi manipulați de boți pe tik-tok-mini-tok.
Comunismul lui Enver Hoxha în Albania a fost suprarealist de întunecat. A stat patruzeci și unu de ani la putere și a izolat întru totul Albania, făcând-o, de la mare distanță, cea mai săracă țară din Europa. România lui Ceaușescu era aproape.Pentru că podurile, punțile, solidaritatea și cuvântul împreună sunt cele care ne îmbogățesc, nu zidurile, cum urlă trumpiții peste tot.
Un om dacă e întreg poate fi în același timp și român, și european, și mai ales om. Nimic nu te obligă să-ți amputezi identitatea sau să-ți refuzi devenirea. Doar o teribilă îngustime a minții.
Totalitarismul gândirii înseamnă întoarcerea în mocirla național-ceaușismului. Nu vă bazați pe mine. Eu nu!Eu refuz obscenitatea acestei sărăcii de gândire, crima acestui refuz al modernității și al unei lumi fără granițe inutile.Ceea ce nu înseamnă că trebuie să cădem în idealism extrem, în groaznică utopie. Bineînțeles că avem nevoie de realism, dar pe baza drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, nu împotriva lor. Putem începe de aici: să nu mai uităm…