Locuiesc în Târgoviște de când mă știu. Iubesc liniștea de pe Calea Domnească și felul în care apune soarele peste Turnul Chindiei, dar m-am săturat ca asta să fie singura formă de „frumos” care ni se permite nouă, femeilor de aici.
Să fii o femeie de 20 și ceva de ani în Târgoviște înseamnă să te lovești constant de un plafon de sticlă invizibil, dar foarte dens. Când mergi la interviuri prin zonele industriale de la periferie sau prin birourile de lângă primărie, prima întrebare nu e despre experiența ta în marketing sau management, ci un „Te gândești să faci copii curând?” mascat sub o discuție despre stabilitate.
Feminismul în orașul nostru nu e despre demonstrații stradale zgomotoase (deși poate ar trebui), ci despre curajul de a cere un salariu egal cu al colegului tău, într-un județ unde încă se crede că bărbatul e „stâlpul casei”. Ne mândrim cu istoria noastră, cu voievozii noștri, dar e timpul să scriem și o istorie a femeilor care nu mai acceptă să fie doar decor în acest peisaj medieval.