Partajeaza

Un polițist din Pitești, angajat al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Argeș, și-a bătut joc de două femei, în ultimii 10 ani, pe care le-a dus în Elveția și le-a obligat să se prostitueze. Într-un deceniu, timp în care a fost și polițist, agentul a strâns o avere și nimeni nu și-a dat seama, nici măcar ceilalți polițiști, nici măcar când l-au văzut că și-a luat BMW X6 sau când și-a ridicat o vilă.

Polițistul din Pitești a fost proxenet timp de zece ani

Totul a început în anul 2015, atunci când polițistul avea 25 de ani. A cunoscut o minoră în vârstă de 17 ani, care s-a îndrăgostit de el, iar după un an a convins-o să meargă în Elveția și să se prostitueze pentru el.

“Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în anul 2015, bărbatul, în scopul exploatării sexuale, ar fi recrutat o victimă, minoră la acel moment (17 ani), pe care, în perioada 2016 – 2019, ar fi determinat-o să practice prostituția, în diverse locații din Elveția”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Polițistul-proxenet din Pitești a făcut a doua femeie să se îndrăgostească de el

În anul 2018, cu un an înainte ca prima tânără să renunțe să se mai prostitueze pentru el, polițistul din Pitești a făcut o altă femeie să se îndrăgostească de el.

“De asemenea, începând cu anul 2018, acesta, prin inducerea în eroare, folosind metoda „loverboy”, ar fi recrutat o altă victimă, pe care, până la data de 27 martie 2026, ar fi obligat-o să practice prostituția în Elveția. Sumele de bani provenite din activitatea infracțională ar fi fost însușite de către bărbat”, se mai arată în comunicatul anchetatorilor.

Cum a justificat polițistul din Pitești banii pe care îi primea din Elveția

Timp de 10 ani, polițistul din Pitești a primis sume uriașe de bani de la cele două femei îndrăgostite de care și-a bătut joc în Elveția. Pentru a-și justifica mașinile de lux, vila și stilul de viață, agentul de poliție a găsit o metodă des întâlnită printre infractori.

“Cercetările au reliefat și faptul că, în încercarea de a ascunde provenința sumelor de bani obținute de la victime, bărbatul ar fi trecut în patrimoniul membrilor familiei sale mai multe bunuri mobile (autoturisme de lux) și imobile (casă și teren), o parte din acestea primindu-le ulterior ca donație”, au explicat polițiștii.

Polițistul avea 3.105.612 de lei în casă

“În urma a două percheziții efectuate, de către polițiști, la data de 30 martie 2026, au fost descoperiți și ridicați 400.000 de lei, 455.000 de franci elvețieni, 32.300 de euro și 2.800 de lire sterline, înscrisuri, precum și alte mijloace de probă”, au precizat polițiștii din Argeș.

Dacă adunăm toate aceste sume convertite la cursul BNR de astăzi, 31 martie 2026, rezultă că polițistul avea în casă, în total, aproximativ 3.105.612,29 lei.

Declarat “apt limitat” în ianuarie 2026

“Începând cu data de 16 ianuarie 2026, bărbatul în cauză a fost pus la dispoziție, ca urmare a clasării „apt limitat” pentru îndeplinirea serviciului în Poliție.

Poliția Română se delimitează ferm de orice comportamente sau acţiuni necorespunzătoare, care aduc atingere valorilor instituției şi nu sunt în concordanţă cu legea.

La data de 30 martie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea bărbatului.

Astăzi, 31 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile”, au mai arătat polițiștii în comunicatul oficial.

Citește articolul complet

By

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *