Știri, analize și opinii

Proiectul care salvează vieți înainte să ajungă ambulanța: „Dacă cineva zicea că cine salvează o viață salvează o…

Partajeaza

Cristian Grasu, medic specialist de medicină de urgență încă din 1986 și medic primar de medicină de familie, este președintele Asociației Serviciilor de Ambulanță din România și fondatorul unui program unic în țară, numit „Există un erou în fiecare dintre voi”. Proiectul pornește de la o realitate simplă: în multe cazuri critice, ajutorul ajunge prea târziu.

Un program gratuit pentru oricine 

„Există un erou în fiecare dintre voi” este un program de intervenție civică în situații de urgență, din zona București-Ilfov, care le permite oamenilor obișnuiți să învețe cum să acorde prim-ajutor și să intervină în cazuri reale înainte de sosirea ambulanței sau a echipajelor SMURD.

Programul este gratuit și deschis oricui: după înscriere, participanții urmează un curs de prim-ajutor de bază de o zi, organizat de instructori acreditați de Consiliul European de Resuscitare. Cursul combină teoria cu practica, astfel încât voluntarii să dobândească încredere și abilitățile necesare pentru a interveni responsabil. După absolvirea cursului, voluntarii descarcă aplicația mobilă „Există un erou”, care îi alertează atunci când apare o urgență în apropierea lor – până la 1.000 de metri de locul incidentului. În acest mod, voluntarii pot oferi prim-ajutor de bază imediat, câștigând minute prețioase până la sosirea echipajelor specializate.

Proiectul „Există un Erou în fiecare dintre voi”

Cum a luat naștere proiectul

Fondatorul povestește faptul că, în jurul anilor 2010-2011, după apariția Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, echipajele ajungeau prea târziu la urgențele majore. „Problema era faptul că la cazurile foarte grave, cod roșu – cum sunt ele în sistem, echipajele ajungeau după mai mult de 11 minute. Ceea ce e legal, dar nu e foarte bine pentru victime”, spune acesta. 

În fața acestei realități, soluțiile nu erau multe, iar varianta cea mai firească – creșterea numărului de ambulanțe și a personalului, nu putea fi pusă în practică la acel moment, motiv pentru care echipa a fost nevoită să caute alternative.

Ideea a venit dintr-o direcție mai puțin obișnuită, aceea de a implica direct comunitatea în intervențiile de urgență. „Singura soluție pe care am găsit-o a fost să folosim voluntari, care puteau ajunge mai repede la locul incidentului decât echipajele medicale”, explică el.

Modelul a fost inspirat din Statele Unite, unde pompierii din California aduceau la cunoștința comunității toate evenimentele care se întâmplau pe teritoriul acelei comunități, iar faptul că făceau publice intervențiile lor i-a atras atenția echipei din România, moment din care ideea a început să fie analizată și discutată de echipă.

După această etapă de documentare, în 2013 a fost lansată prima formă a sistemului, o aplicație bazată pe SMS-uri, care purta numele „Voluntari în locuri publice” și care funcționa prin trimiterea de alerte către persoanele aflate în apropierea unui incident, astfel încât acestea să poată interveni rapid până la sosirea ambulanței.

Principala problemă a acestui sistem a fost însă costul ridicat al mesajelor, într-o perioadă în care SMS-urile erau încă scumpe, ceea ce făcea ca aplicația să funcționeze doar în limita bugetului disponibil. „Funcționa cât timp aveam bani de SMS-uri, iar în momentul în care fondurile se terminau, aplicația se oprea, ceea ce a dus la nevoia urgentă de a găsi o soluție mai stabilă”, spune acesta. 

Pasul decisiv a fost făcut în 2014, după ce proiectul a obținut finanțare de la Orange, moment în care echipa a putut dezvolta și lansa aplicația mobilă propriu-zisă. „Aplicația este disponibilă în magazinele de aplicații, unde poate fi descărcată de oricine, utilizatorii fiind ghidați pas cu pas pentru a intra în program și a deveni parte din rețeaua de intervenție”, explică el.

Cristian Grasu, fondatorul proiectului

Un alt proiect: pregătirea voluntarilor pentru echipajele de ambulanță

Astfel de inițiative sunt însă extrem de rare, chiar și la nivel european, spune Grasu, care subliniază că programul din România a fost printre puținele de acest tip încă de la început. „Pentru acordarea primului ajutor la cazuri grave, în afară de al nostru, nu prea mai sunt”, afirmă el, explicând că în 2014, când a fost lansată aplicația mobilă, mai exista un singur exemplu similar în Europa. „Mai exista un program în Danemarca, pe o insuliță cu vreo 2.000 de locuitori”, spune fondatorul. 

Mai există și un program de voluntariat dezvoltat împreună cu Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, care pregătește voluntari să intervină direct în echipajele de urgență. Programul este sprijinit de Societatea de Salvare București și este deschis persoanelor majore.

În general pentru acest program sunt preferate persoane cu pregătire medicală – studenți, medici, asistenți sau elevi ai școlilor de profil. Totuși, accesul nu este restricționat exclusiv acestora, iar cei fără studii în domeniu pot participa dacă parcurg un program de formare pe care îl susține Societatea de Salvare București. „În prezent, aproape 300 de voluntari sunt implicați în acest departament, iar impactul lor se vede direct în intervențiile de zi cu zi, unde fiecare secundă contează. Sunt de un real folos, pentru că în loc să fie doi oameni într-o echipă de tip B2 (echipaj de urgență de bază, format de obicei din două persoane), sunt trei, iar o pereche de mâini în plus poate face diferența într-o urgență majoră”, explică el. 

„Dacă cineva zicea că cine salvează o viață salvează o lume, noi deja facem pași către o galaxie”

Voluntarii programați în proiectul „Există un erou în fiecare dintre voi” învață să acorde suport vital de bază. „E vorba de lucruri care se pot face cu mâinile goale, nu necesită medicamente, nu necesită instrumente. Noi vă putem spune cu certitudine că oricine poate să facă asta”, susține Grasu.

Grasu atrage atenția că, în România, există mii de cazuri în care ajutorul ajunge prea târziu, iar timpul mediu de răspuns la urgențele de cod roșu – acelea care pun viața în pericol – depășește 10 minute. „Consiliul European al Resuscitării spune că fiecare minut care trece de la instalarea stopului cardiorespirator, fără acordarea suportului vital de bază, scade șansele de reușită cu 10%”, explică el.

Voluntarii primesc, pe lângă suportul vital de bază, instruire și pentru alte situații critice, cum ar fi hemoragiile, fracturile sau convulsiile. „Din peste 300.000 de intervenții și 1.500 de stopuri la care au ajuns voluntarii, aproape 160 de persoane au fost resuscitate cu succes și transportate spre spital cu puls și tensiune. Și dacă cineva zicea că cine salvează o viață salvează o lume, noi deja facem pași către o galaxie”, spune fondatorul.

În prezent, rata de succes la stopurile cardiorespiratorii în care intervin voluntarii este de 52%, în timp ce în restul țării nu depășește 10%. „Mi se pare discriminatoriu să nu facem lucrul ăsta la nivel național, când de fapt e o chestie absolut banală, tehnică, care a rezolvat problema”, subliniază el.

Grasu adaugă că, anul acesta, Societatea de Salvare București, înființată de Nicolae Minoviț în 1906, împlinește 120 de ani de existență și de activitate, marcând astfel o tradiție îndelungată în salvarea de vieți.

Proiectul „Există un Erou în fiecare dintre voi”

De ce nu a fost extins programul la nivel național

Deși proiectul funcționează de ani buni și are rezultate concrete, extinderea lui în alte orașe nu a fost posibilă până acum, în principal din cauza lipsei de sprijin instituțional. Grasu spune că au existat încercări în acest sens, însă programul nu a primit susținerea necesară pentru a fi implementat la nivel national. „Din păcate programul nu a fost sprijinit de STS”, explică el.

În realitate, infrastructura există deja, iar extinderea ar putea fi realizată relativ rapid, dacă ar exista o integrare cu sistemele de urgență. „Noi putem oricând să extindem programul la nivel național, însă acest lucru depinde de realizarea unei interfețe cu sistemul de management al urgențelor, fie prin 112, fie prin sistemul serviciilor de ambulanță”, explică el. 

Grasu spune că organizația dispune de întreaga infrastructură logistică și educațională necesară pentru a organiza cursuri în întreaga țară. Dacă ar primi sprijinul și încrederea necesare pentru a fi conectat la 112, programul ar putea fi extins imediat. „După aproape 14 ani de activitate, cu sute de mii de intervenții și mii de vieți salvate – oameni care au fost resuscitați – cred că am demonstrat că merităm această încredere”, povestește fondatorul.

Grasu spune că dorința cea mai mare a echipei este extinderea programului la nivel național. „Ne dorim din suflet și încercăm de mulți ani să extindem acest program la nivel național, pentru că ni se pare nedrept ca doar cei din București și Ilfov să aibă acces la acest program”, concluzionează acesta. 

Citește articolul complet

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *