Românii au luat cu asalt magazinele înainte de Paște, iar carnea de miel a devenit miza principală: cozi, îmbulzeală și prețuri tot mai mari îi așteaptă pe cei care vor să respecte tradiția, chiar dacă pentru un simplu sfert de miel ajung să plătească sume considerabile.
Agitație mare în magazinele din întreaga țară, pe măsură ce românii se pregătesc pentru Paștele din 12 aprilie.
Raioanele de carne au devenit neîncăpătoare, iar clienții par că se „bat” la propriu pentru a pune mâna pe carnea de miel, nelipsită de pe masa de sărbătoare.
Încă de la primele ore ale dimineții, oamenii stau la cozi, compară prețuri și încearcă să prindă cele mai bune bucăți, în timp ce angajații abia fac față cererii tot mai mari.















Mielul din supermarket e mai mare ca în piață
Prețurile ridicate din supermarketuri îi nemulțumesc însă pe cumpărători, mai ales în comparație cu cele din piețe.
Pentru un sfert de miel de aproximativ 2,5 kilograme, românii trebuie să scoată din buzunar nu mai puțin de 150 de lei.
Atât sfertul anterior cu cap, cât și cel posterior se vând la 60 de lei kilogramul, ceea ce face ca bugetul pentru masa de Paște să crească semnificativ pentru multe familii.
68 de lei kilogramul pentru o pulpă pe miel
Situația nu este mai bună nici când vine vorba despre alte părți ale mielului.
Dacă gospodinele își doresc spată de miel cu os, trebuie să plătească în jur de 64 de lei kilogramul, iar pentru pulpa de miel prețul ajunge la 68 de lei kilogramul. Față de 35 de lei cât costă în Piața Obor.

În același timp, organele de miel, esențiale pentru preparatele tradiționale, sunt comercializate în supermarketuri la 32,59 de lei kilogramul, un preț considerat ridicat de mulți clienți.
Dar în ciuda prețurilor piperate, românii nu renunță la tradiții și continuă să umple magazinele în căutarea produselor specifice sărbătorilor pascale.
Drobul e gata pregătit: 33 de lei pentru 400 de grame!
Pentru cei care preferă variantele deja pregătite, magazinele au scos la vânzare și drobul.
O caserolă de 400 de grame costă 26 de lei pentru drobul de pui și 33 de lei pentru cel de miel.
De asemenea, o pulpă de oaie dezosată, la un pachet de aproximativ 2 kilograme, ajunge la 120 de lei, în timp ce jumătatea de miel, care cântărește în jur de 6 kilograme, se vinde cu aproximativ 360 de lei.
Mai mult, există și platouri gata pregătite. Bucăți de pui, cu două sortimente de brânză, șuncă, tarte cu dovlecei și bacon, ardei umpluți cu brânză, roșii și măsline se vinde la 149 de lei.
Cât costă un kilogram de miel în piață?
Comercianții din piețele bucureștene laudă marfa cu voce tare. Miel de Dobrogea, proaspăt, 39,90 lei kilogramul!
Pulpa de miel din spate se vinde cu 39,99 de lei kilogramul, iar pentru cei care caută bucăți mai fine, mușchiulețul ajunge la 44,99 de lei kilogramul.

La același preț este și cotletul, considerat de mulți cea mai fragedă parte a mielului.
Prețurile diferă însă ușor de la o tarabă la alta. În funcție de comerciant, kilogramul poate fi mai scump cu doi sau trei lei.
De pildă, la unele standuri se găsește miel proaspăt tranșat, cu pulpe, coaste și gât se vinde la 35,90 lei kilogramul.
Pentru ciorbă sau pentru stufatul tradițional, gâtul de miel este la mare căutare. Comercianții îl vând cu 38,90 de lei kilogramul, iar gospodinele îl aleg rapid, știind că dă gust preparatelor de primăvară.
