Tatăl meu a terminat o școală profesională în anii ’90. Știe să sudeze, știe instalații, știe puțin electricitate. L-am văzut rezolvând în jumătate de oră probleme pentru care vecinii cheamă meșteri și plătesc sute de lei. Eu, în schimb, am doisprezece ani de școală, trei ani de facultate și nu știu să schimb o siguranță arsă fără să caut pe YouTube.
Nu este vina mea. Este vina unui sistem educațional care a decis, undeva pe parcursul ultimilor treizeci de ani, că o calificare tehnică este inferioară unei diplome universitare. Că un electrician sau un instalator sau un sudor este mai puțin valoros social decât un licențiat în management sau în comunicare. Și astfel, școlile profesionale au fost desființate, restructurate sau transformate în instituții atât de subfinanțate și de stigmatizate încât niciun părinte cu ambiții pentru copilul lui nu l-ar trimite acolo.
Rezultatul îl vedem astăzi: România are o lipsă acută de muncitori calificați în aproape toate meseriile tehnice. Electricieni, instalatori, sudori, lăcătuși, tâmplari — toți sunt fie bătrâni și aproape de pensie, fie plecați în Germania sau Austria, unde meseria lor este respectată și bine plătită. Un meșter bun câștigă azi în România mai mult decât mulți angajați cu studii superioare, dar tânăra generație nu știe asta pentru că nu i-a spus-o nimeni la timp, iar sistemul de educație nu i-a oferit nici măcar calea spre a deveni acel meșter.
Firmele de construcții, instalații și industrie reclamă de ani de zile că nu găsesc forță de muncă calificată. Importăm muncitori din Nepal, Sri Lanka și Bangladesh pentru șantierele din București, în timp ce tineri români fără perspectivă de angajare stau acasă sau lucrează la negru. Paradoxul este complet și este profund disfuncțional.
Soluția nu este complicată — Germania și Austria o aplică de decenii: un sistem dual de educație, în care elevii învață jumătate din timp în școală și jumătate din timp în firmele partenere, acumulând calificări reale și experiență practică de la 16 ani. La finalul liceului tehnic, un tânăr german are deja doi ani de experiență în meserie, o calificare recunoscută și adesea o ofertă de angajare de la firma unde a lucrat în stagiu. La finalul liceului tehnic din România, un tânăr are un atestat pe care mulți angajatori nici nu-l recunosc și zero ore de practică reală.
Am crescut într-o țară care și-a demolat singură infrastructura de formare profesională și acum se miră că nu are cine să repare țevile.