Începutul de an 2026, prin conturarea formatului E6, prin declaraţiile recente ale preşedintei Comsiei Europene cu privire la vitezele multiple, prin crearea grupului “Prietenii Competitivităţii”[i] etc, a revenit mai pregnant în spațiul public, discuţia despre o “Europă cu două viteze” şi o “Europă cu mai multe viteze”. Deşi în limbaj mediatic, Europa cu două viteze şi cea cu viteze multiple apar ca sinonime, cele două concepte nu se suprapun. În timp ce vitezele multiple sau multi-speedul există deja şi are legitimitate legală la nivelul UE[ii], presupunând niveluri şi ritmuri diferite de integrare între state, Europa cu două viteze nu a fost niciodată concretizată, ea fiind prezentă doar ca model teoretic (geometrie variabilă, A. Stubb, 1996)[iii] sau mai mult sub forma îngrijorării publice. Ambele concepte fac parte din ceea ce se numeşte integrare diferenţiată[iv], adică ritmuri şi niveluri diferite de integrare între ţări.
Discuţia pe subiect nu este deloc nouă, având loc în mai multe momente din istoria UE. Cele mai recente puncte-cheie însă sunt momentul martie 2017 cu Carta Albă a Comisiei şi Declaraţia de la Roma[v], precum şi primul trimestru al anului 2026, cu formatul E6, declaraţiile liderei Comisiei Europene despre Regimul 27, noul grup “Prietenii Competitivităţii”. Diferenţa dintre cele două momente este că în prezent, discuţia se pune la modul mult mai ferm, iar cooperările consolidate, forma cea mai populară de multi-speed, tind să devină instrumente mult mai folosite decât până în prezent.
Formularea mediatică de “Europă cu două viteze” nu are acoperire din punct de vedere al legislaţiei europene, ci exprimă ideea unei îngrijorări cu privire la acea teorie a geometriei variabile, în care un nucleu restrâns de state se va angrena într-un proces de integrare, iar celelalte state vor forma o periferie, ce nu mai are acces egal la procesul decizional şi, pe cale de consecinţă, la finanţări în mod egal. O Europă de acest fel ar însemna însă un proces ce să includă: o extindere a formelor de cooperare consolidată, concomitent cu o convergenţă a unui grup de state spre a aprofunda integrarea pe acelaşi tip de politici.
Deşi Uniunea Europeană funcţionează deja la nivel de multi-speed, prin aceste cooperări consolidate (Eurozonă, Schengen, EPPO), dar preia şi din ceea ce se numeşte “Europa a la carte”, prin aşa numitele opt-outs, dar mai degrabă în cazuri izolate, în contextul unei viitoare uniuni extinse de tip UE30+ şi a declaraţiilor recente ale unor lideri ai instituţiilor europene, pare că această realitate s-ar putea accentua. Pe lângă zona Euro, Schengen sau EPPO, un exemplu mai recent de o astfel de cooperare se referă la împrumutul de 90 de miliarde euro acordat Ucrainei, care a trecut fără aprobarea Cehiei, Slovaciei şi Ungariei. Procedura este însă în curs, nefiind finalizată.
În acest context al dezbaterilor recente din 2026, ce pun accentul pe nevoia de mai multă integrare, apar deci întrebări precum: care ar fi implicaţiile unei extinderi a vitezelor multilple (1); sunt îngijorările legate de “două viteze” sau multi-speed legitime? (2); cum se poziţioneză România în cadrul acestei dezbateri (3)?
Multi-speed şi Europa à la carte
Ideea de mai multe viteze se traduce legislativ prin așa numitele cooperări consolidate[vi], care permit unui număr de minim 9 state să coopereze mai strâns în anumite domenii specifice, nemaiaplicându-se în aceste cazuri regula unanimității, dar menţinându-se totuşi obiectivul general de integrare uniformă la nivelul Uniunii. Concret, exemplele centrale sunt Eurozona, Spaţiul Schengen, Parchetul European şi toate acestea au şi legitimitate legală fiind regăsite în tratatele UE.
Tot cu legitmitate legală există şi se aplică şi ceea ce se numeşte “Europa a la carte”[vii], în care statele pot alege ce politici pot urma şi din care politici pot să se retragă. Această formă de integrare diferenţiată este considerată un tip radical de multi-speed, pentru că ar conduce la o fragmentare excesivă a Uniunii. Concret, UE preia la nivel legal din acest ideal-tip aşa-numitele opt-outs[viii], folosite, istoric, de către Suedia, Marea Britanie, iar în prezent de către Danemarca pentru a nu face parte din Uniunea Economică şi Monetară. Sau de Polonia, pentru a nu participa la Carta Drepturilor Fundamentale a UE[ix].
Momentul martie 2017 şi Declaraţia de la Roma
Discuţiile despre două sau mai multe viteze au fost numeroase în trecut, dar rădăcinele recente ale discuţiei se află într-un document neobligatoriu al Comisiei din 2017[x], care include atât referiri la extinderea procedurii de cooperare consolidată, cât și la diverse grupuri informale de tip „coalition of the willing” (modelul a la carte), care să pregătească orientări generale pe anumite politici şi care apoi ar putea impulsiona, la nivel formal, o politică sau alta.
În baza Cartei Albe a Comisiei din martie 2017, s-a semnat, la finalul aceleiaşi luni, Declaraţia de la Roma în care se precizează: “Vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite acolo unde este necesar, îndreptându-ne în aceeași direcție, așa cum am făcut-o și în trecut, în conformitate cu tratatele și menținând ușa deschisă celor care doresc să se alăture ulterior”. Este o traducere fidelă în termeni de reflecţie politică a ceea ce tratatele numesc cooperare consolidată.
A existat şi la acel moment, 2017, un grup de state compus din Franţa, Germania, Italia şi Spania, care a susţinut includerea, în Declaraţia de la Roma, a formulării de “Europă cu viteze multiple”, dar în urma opoziţiei Grupului de la Vişegrad şi a altor ţări din Est, între care şi România[xi], s-a renunţat la sintagmă şi s-a ajuns la o formulare mai apropiată de cea din tratate referitoare la posibilitatea cooperărilor consolidate: “vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite acolo unde este necesar”.
Imediat după Declaraţia de la Roma, avea să se lanseze, prin procedura cooperării consolidate, Parchetul European (EPPO), l-a care s-au raliat iniţial 16 state, iar ulterior altele, ajungându-se în prezent la 24 de ţări.
Mult mai târziu, în februarie 2025, la inițiativa franco-britanică, se contura ceea ce în 2017 se numea „coalition of the willing”, în format interguvernamental, pe tematica Ucraina, cu succes incert până la acest moment.
Discuţiile prezente şi noul format E6 (2026)
Grupul E6, format din Franţa, Germania, Italia, Spania, Polonia, Olanda, care a discutat recent pe tema uniunii piețelor de capital sau „regimul 27”, este un grup informal, ce promovează elemente prezentele în Rapoartele din 2024, Draghi (competitivitate) şi Letta (piaţă unică)[xii], ce promovau ceea ce se numeşte “federalism pragmatic”, o intensificare a integrării şi multi-speed-ului[xiii]. Se pare că, într-o anumită măsură, temele acestui format au fost preluate de noul grup “Prietenii Competitivităţii”, ce s-a extins la 19 state.
Criticile şi temerile sunt, la fel ca şi în 2017, că s-ar ajunge la “două viteze”, având în vedere că la Eurogrup, de exemplu – tot un grup informal -, participă toate statele din zona euro, în timp ce la E6, doar cele şase state; cu extinderea spre 19 în “Prietenii Competitivităţii”. În plus, există îngrijorarea că aceste noi formate s-ar suprapune cu Eurogrupul, care dezbate aceleaşi teme, deşi oficiali ai ţărilor implicate au dat asigurări că ele nu vor concura alte formate ministeriale ale Uniunii (Ecofin sau Eurogrup)[xiv].
Dilemele extinderii Uniunii cu viteze multiple: condiţionări politice şi fragmentare excesivă
Din punct de vedere legal, ideea de multi-speed nu pune probleme, cooperările consolidate fiind proceduri clare prevăzute de tratate. Mulţi oficiali europeni şi cei care susţin vitezele multiple susţin recurgerea mai des la aceste mecanisme, argumentând că ar debloca decizii şi ar reprezenta soluţii pragmatice pentru politici ce au nevoie de răspuns rapid[xv]. Totuşi, extinderea fenomenului de viteze multiple, combinată cu posibilitatea de opt-outs implică cel puţin două dileme ce necesită răspuns.
- O primă dilemă rezultă din experienţa practică şi se referă la situaţia cu care s-a confruntat chiar România când, pentru a fi inclusă în Schengen, poate cea mai cunoscută formă de multi-speed, condiţionările de acces nu au mai fost doar tehnice, ci politice.
- O a doua dilemă reiese din posibila fragmentare excesivă a cooperării unor grupuri de state pe politici diferite. Pentru că, deşi imperativele cooperărilor consolidate menţin standardul de respectare a uniformităţii în timp a politicii respective, este greu de crezut că va exista convergenţă a aceloraşi state pe aceleaşi politici.
Orice demers european înspre trecerea la extinderea cooperărilor consolidate şi a opt-outs-urilor ar trebui, aşadar, să lămurească răspunsul la întrebări precum: cum se va proceda pentru ca statele care vor să se alăture unui cooperări consolidate, nu se izbeşte de condiţionări politice; în condiţiile extinderii instrumentului de cooperări consolidate, cum se va evita fragmentarea excesivă a cooperării; cum se va evita accesul inegal la finanţări, în contextul în care unele state fac parte dintr-un format, în timp ce altele nu?
Poziţia României: respinge Europa cu două viteze, dar se raliază vitezelor multiple
Politica europeană este, în linii mari, un domeniu partajat între preşedinte, prin participarea la reuniunile Consiliului, şi miniştri, prin participarea şi votul din cadrul Consiliului.
Pe acest subiect, la noi, până în prezent s-a comunicat puţin şi reactiv, mai ales de la nivel ministerial, din zona miniştrilor de finanţe şi fonduri europene. Premierul nu a abordat deloc subiectul, în timp ce comentariile preşedintelui au fost şi ele rare şi reactive.
Cel care a făcut recent declaraţii cu privire la poziţionarea României în raport cu o extindere a procedurilor de tip multi-speed, a fost ministrul de finanţe care s-a raportat ambiguu, în sensul în care a precizat că este deschis la multi-speed, dar referindu-se la politicile deja existente[xvi], şi nu la extinderea acestor cooperări la alte politici.
Declaraţiile recente ale preşedintelui[xvii] au respins îngrijorările cu privire la două viteze, dar au conturat poziţia că România se raliază viitoarelor forme de cooperare consolidată legate de Regimul 27 sau uniunea pieţelor de capital, aduse în discuţie de preşedinta Comisiei şi de formatul E 6 şi Grupul “Prietenii Competitivităţii”. Cu toate acestea nu pare să existe până în prezent o coordonare între preşedinte şi zona ministerială pe această temă.
Spre comparaţie, în momentul 2017, exista o mai mare coordonare a poziţiilor pe linia miniştri-premier-preşedinte, în sensul opoziţiei faţă de introducerea sintagmei de “Europă cu viteze multiple”. Atunci, chiar dacă România s-a opus introducerii sintagmei „viteze multiple” în Declaraţia de la Roma, ţara noastră nu s-a solidarizat cu poziția considerată mai radicală a Grupului de la Vişegrad.
[i] Grupul “Friends of Competitiveness” a avut prima reuniune la 12 februarie 2026 şi a reunit 19 state, în frunte cu Italia, Germania şi Belgia; https://www.presidency.ro/ro/presedinte/agenda-presedintelui.
[ii] Thomas Mehlhausen, Adrian Wagstyl, Robert Grzeszczak, Ireneusz Pawel Karolewski, “Legitimacy of differentiated integration in the European Union”, European Politics and Society, Volume 27, 2026.
[iii] Alexander C-G. Stubb, “A Categorization of Differentiated Integration”, Journal of Common Market Studies, Vol. 34, No. 2, 1996.
[iv] Benjamin Leruth, Christopher Lord, „Differentiated integration in the European Union: a concept, a process, a system or a theory?”, Journal of European Public Policy, Iulie 2015, 22 (6).
[v] https://commission.europa.eu/system/files/2017-03/white_paper_on_the_future_of_europe_en.pdf
https://www.presidency.ro/ro/media/declaratia-de-la-roma-25-martie-2017
[vi] https://eur-lex.europa.eu/RO/legal-content/summary/enhanced-cooperation.html
[vii] Alexander C-G. Stubb, Ibidem.
[viii] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=LEGISSUM:opting_out#
[ix] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=LEGISSUM%3Aopting_out
[x] https://commission.europa.eu/system/files/2017-03/white_paper_on_the_future_of_europe_en.pdf
[xi] Poziţia preşedintelui României, Klaus Iohannis, la Consiliul European din martie 2017 a fost una de respingere a soluţiei Europei cu mai multe viteze; https://varsovia.mae.ro/romania-news/7404.
[xii] Raportul Enrico Letta: https://www.consilium.europa.eu/media/ny3j24sm/much-more-than-a-market-report-by-enrico-letta.pdf
Raportul Mario Draghi: https://commission.europa.eu/topics/competitiveness/draghi-report_en
[xiii] https://www.euronews.com/my-europe/2026/02/02/eu-must-become-a-genuine-federation-to-avoid-deindustrialisation-and-decline-draghi-says
[xiv] https://cursdeguvernare.ro/eurogrup-e6-asa-numita-europa-cu-doua-viteze-va-fi-temporar-informal-si-nu-va-concura-alte-formate.html
[xv] https://geopolitique.eu/en/2025/10/24/mario-draghi-the-pragmatic-federalism-doctrine/
https://www.euractiv.com/news/von-der-leyen-floats-two-speed-europe-ahead-of-economy-summit
[xvi] https://www.rfi.fr/ro/podcasturi/eurocronica/20260219-este-bun%C4%83-europa-cu-dou%C4%83-viteze-ministrul-rom%C3%A2n-al-finan%C8%9Belor-crede-c%C4%83-da
[xvii] https://www.presidency.ro/ro/media/declaratii-de-presa/declaratiile-de-presa-sustinute-de-presedintele-romaniei-nicusor-dan-dupa-participarea-la-reuniunea-informala-a-liderilor-din-cadrul-consiliului-european.
Articolul UE, între multi-speed şi două viteze. Care e poziţia României apare prima dată în Contributors.
Leave a Reply