OPINIE | Lumea a vrut să devină mai progresistă. În schimb, extremismul s-a întors pe ușa din față

Aproape 44,5% pentru AfD în Saxonia-Anhalt — adică mai mult decât dublul procentului din 2021 — nu e doar un record electoral local, ci un seismic politic care ar trebui să pună pe jar toată Europa.
Dată fiind istoria Germaniei, un asemenea scor provoacă fiori pe bună dreptate. Însă reacția reflexă de a pune eticheta de „fascist”, „rasist” sau „xenofob” pe aproape jumătate din populația unui land e o greșeală uriașă de înțelegere.
Reality check-ul e mult mai incomod: societatea occidentală a fost trecută, pe repede-înainte, printr-o cascadă de șocuri. Am început cu restricțiile din pandemie, am continuat cu războiul de la graniță, explozia inflației și criza energetică, iar peste toate s-au suprapus valurile migrației, tesiunile din Orientul Mijlociu și un război cultural tot mai agresiv. Când adaugi în ecuație și anxietatea legată de inteligența artificială — care amenință să mănânce milioane de joburi —, tabloul devine clar: cetățeanul de rând e pur și simplu surmenat de ritmul adaptării.
Iar când oamenii simt că își pierd pământul de sub picioare și că nimeni nu-i mai ascultă, extremele devin extrem de atractive fiindcă vând iluzia unor soluții simple la probleme monstruos de complexe. Așa reînvie naționalismul agresiv, ura de străini, dorința de „mână fermă” sau radicalismele de stânga — curente care, paradoxal, se hrănesc unele pe altele.
Funcționează aici un efect de pendul cât se poate de fizic. Când împingi schimbările sociale și culturale prea tare și prea repede într-o direcție, reacția de respingere vine ca un recul brutal. Dacă orice rezervă față de imigrație e catalogată instant drept xenofobie, le pui pe tavă adevăraților xenofobi monopolul pe subiect. Iar când folosești cuvântul „fascist” pentru orice discurs conservator, îl golești de conținut exact când ai avea mai mare nevoie de el.
Scorurile mari ale AfD-ului nu înseamnă că jumătate din germanii de acolo au devenit extremiști peste noapte. Înseamnă însă ceva mult mai periculos: că gradul de lehamite față de clasa politică tradițională e atât de mare, încât oamenii sunt gata să voteze o formațiune pe care propriul serviciu de informații o consideră de extremă dreaptă.
Marea eroare a ultimului deceniu a fost iluzia că istoria are un singur sens — cel spre o lume invariabil mai progresistă, mai globalizată și mai liberală. Istoria nu funcționează liniar. Iar când schimbările tehnologice și sociale o iau mult înaintea capacității unei societăți de a le digera, pendulul se întoarce fix în capul celor care au tras prea tare de el.
Iar ce s-a întâmplat în Saxonia-Anhalt nu e o simplă anomalie germană, ci un semnal de alarmă pe care Europa nu-și mai permite să-l ignore.