Uniforma școlară obligatorie? Da, dar nu pe banii familiilor care abia își permit începutul de an școlar

Părinții din România se pregătesc din nou de marea dezbatere națională: uniformele obligatorii. La prima vedere, ideea sună excelent pe hârtie — mai puțină paradă de modă pe holuri, mai puține complexe pentru copiii care nu vin îmbrăcați de la brand și ceva mai puțină bătaie de cap dimineața. Doar că, ca de obicei la noi, buba mare e la nota de plată.
Nimeni nu vorbește despre ce înseamnă asta concret pentru buzunarul unui om obișnuit. Un echipament minim — adică două cămăși, o pereche de pantaloni sau o fustă, un hanorac și un sacou — te duce lejer la câteva sute de lei. Și doar n-o să trimiți copilul 5 zile pe săptămână în aceleași haine. Dacă ai doi sau trei școlari în casă, sari instant de o mie de lei. Asta peste ghiozdan, caiete, adidași de educație fizică și tot fondul clasei mascat.
Pentru cineva cu un salariu peste medie e suportabil. Dar pentru o familie care abia își duce traiul de la o lună la alta, e o lovitură directă în buget.
Așa ajungem la o absurditate strigătoare la cer: dacă statul impune uniforma ca să șteargă diferențele sociale dintre copii, dar nu dă un leu voucher sau sprijin pentru familiile vulnerabile, efectul e fix pe dos. Copilul ai cărui părinți n-au avut bani de sacoul oficial va fi arătat cu degetul din prima zi.
Iar gogorița cu amenzile uriașe pentru școlile care nu se conformează e cireșa de pe tort. Păi ce să facă un director de școală de la țară? Să pună profesorii să cotizeze pentru hainele elevilor sau să dea în judecată părinții că n-au bani?
Dacă tot vrea ministerul disciplină și egalitate în clase, să scoată banii din buzunar sau să tacă din gură. Altfel, povestea asta cu uniforma nu e nicio reformă a învățământului — e doar încă o taxă mascată aruncată pe umerii părinților.